Și mai zice lumea ca nu putem compara economia României cu cea a Suediei. xD
Delancie_ on
fraieri
Few-Influence4764 on
dintre care doar romania vrea sa intre in zona euro; suedia putea sa o fac de mult dar nu vrea, la fel si polonia, cehia si ungaria
DataLumpy7419 on
Practic toate astea, în afară de noi, ar fi putut adopta Euro. Dacă nu mă înșel chiar a fost referendum cu rezultat negativ în unele (Suedia? Danemarca?).
De exemplu faptul că nu au trecut la Euro a ajutat enorm Polonia după criza din 2008. Au știut să profite și să-și manevreze moneda pentru a deveni importanți pe piața europeană.
În schimb, în momentul de față, cam toate monedele țărilor astea sunt oarecum legate foarte strâns de Euro.
Nu văd România vreodată să profite de independența monetară, deci cred că am fi mult mai bine cu Euro. Până la urmă cam acesta e printre pașii cei mai importanți către o Europa mult mai unită.
EDIT: Btw, ce nu îmi place la Euro e că bancnotele nu sunt din plastic. Sincer e chiar life saving dacă le uiți la spălat în buzunar pe ale noastre, sau dacă se rup niște scotch și totul e ca nou.
drleondarkholer on
Iar dacă UE nu împinge nimic în direcția asta, nici nu se va schimba lista. Suedia și Danemarca nu vor să schimbe moneda intenționat, Polonia și Cehia au suveraniștii lor care nu vor să elimine moneda națională, iar politicienii din România și Ungaria fac prostii cu banii (ceea ce duce la inflație mare), ceea ce trecerea la Euro nu ar mai permite. Ultima țară unde se depuneau eforturi a fost Bulgaria.
Ok_Success_5705 on
singurul context in care suntem numiti langa Danemarca. Insa mirajul e ironic, in masura in care Danemarca are o piata financiara puternica, spre deosebire de Romanica, unde sura de grame de slanina e mai valoroasa decat leul
Mintfriction on
Meridianul 19-22 , zona crepusculara
DeathStrok666 on
Toate preturile la noi sunt exprimate in Euro, nu înțeleg refuzul populației de a trece la euro, ca politic e altceva.
9 commenti
[deleted]