Il braccio della legge è sul monte. I Sibian con motori in aree protette non vengono multati dai gendarmi perché non hanno competenze, e quelli dell’Ambiente non li trovano e non hanno studi di impatto

>L-am contactat pe Dan Gândilă, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, pentru a-l întreba de ce colegii săi nu aplică amenzi, ci doar avertismente scrise, pentru a potoli un fenomen reclamat de toți ghizii montani din județ, precum și de drumeți. „Nu vreau să greșesc, dar cred că este vorba de Legea Prevenirii”, arată Gândilă. Cu alte cuvinte, la prima abatere descoperită, jandarmul trebuie să aplice avertisment scris. Abia dacă cel care a arat bujorii de munte a doua oară și este prins din nou de același jandarm, poate fi aplicată o amendă.
>„Agentul constatator este singurul în măsură să dispună sancțiunile, pe baza observațiilor sale directe. Apreciem că și printr-un avertisment scris se poate schimba atitudinea celor care încalcă prevederile legale”, mai spune șeful jandarmilor sibieni.
>„Să avem un studiu”
>Faptul că ariile protejate și pădurile din jurul Sibiului sunt brăzdate până la eroziuni ample de către vehicule motorizate este un subiect care reapare pe agenda publică relativ des. Uneori este luat și în discuție de către autorități, cum s-a întâmplat în urmă cu trei ani, în cadrul unei ședințe a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP). Ședință în care, după cum remarca atunci redactorul Turnul Sfatului prezent la discuții, autoritățile locale au dus „pasarea responsabilității la rang de artă”.
>„Adevărul este că în alte țări educația s-a făcut coercitiv: amenzi! Haideți să dăm amenzi!”, a cerut atunci consilierul județean Ruxandra Cibu-Deaconu, cea care a ridicat chestiunea accesului motorizat în ariile protejate, pornind de la faptul că și ea a văzut nemijlocit astfel de situații.
Btw, respectivii troglodiți sunt cu siguranță săteni înstăriți din Jina, Poiana Sibiului și Gura Râului. Vin și de la 30 de kilometri depărtare. Nu distrug numai versantul și vârful de munte din poze; ei mai traversează și alți kilometri întregi de munți până ajung la destinație, așa că răul făcut este mult mai mare decât se crede. Și eu i-am văzut la Cindrel în mai multe rânduri. Unii pun poze chiar pe google maps și pe facebook cu grătarele pe care le fac în vârf de munte. Pentru ei este cel mai firesc lucru. Pentru ei, aceea nu este arie naturală protejată – este tarlaua lor din spate grădinii.
În paranteză fie spus, am văzut chiar deunăzi, pe 25.05.2026, în Fereastra Mare a Sâmbetei o trupă numeroasă de moldoveni. Vreo 2-3 aveau lansete de pescuit atașate la rucsac și cărau saci mari de cărbuni. Veniseră deci cu corturile într-o rezervație naturală pentru a pescui în iezere și a face grătare din capturile proprii. Ți se face greață și-ți taie tot cheful. Pentru cine nu știe, zona este sit de importanță comunitară Natura 2000 și parte integrantă a ariilor naturale din Munții Făgăraș. Și dacă n-ar fi fost, este în final un munte și nu te duci să pescuiești și să trântești grătare ca și cum e grădina din fundul curții.
Versant din Rezervația naturală Iezerele Cindrelului, brăzdat copios de urmele accesului motorizat
Lasa ca avem competente si legi si tot ce trebuie sa dam in Fritz si Ciucu, sa excludem din magistratura pe Danilet si pe Camelia Bogdan, sa anulam alegerile daca pare ca o sa iasa cine nu trebuie…
Intre timp faptele tutoror borfasilor se prescriu, ca na, dureaza prea mult sa ii condamnam.
Tara de rahat.
Zippan55 on
Aceasta specie speciala de jeguri, de care nu poti scapa nici in padure, de raul caroara nu poti sa ai parte de liniste nici in cele mai stinghere locuri ..
Eastern_Course8985 on
Competențele sunt ca semnalul pe munte: dispar exact când ai nevoie de ele.
4 commenti

https://preview.redd.it/tidjehpylqfh1.png?width=1399&format=png&auto=webp&s=c33aabcb38bb512ef9917960c31953d7dff54fe0