5000 lettori sanno di cosa si tratta

— Aș putea să-i zbor creierii chiar acum. Ce zici, Tiomâci? Să o fac? 

Juk îndrăgea armele. Ce mai, Juk era obsedat de ele! De când mersesem de câteva ori la poligonul de tragere, nu a mai lăsat Kalașnikovul din mână. De sub frasinul de lângă gardul care mărginea unitatea noastră militară, țintea un superior și de fiecare dată când întreba dacă să tragă, ochii mi se îndreptau mașinal către siguranță. Era ridicată. Nu era cu totul nebun, Juk, deși plutonul mișuna de nebuni ca el, și de nu era făgăduința că mergeam curând să luptăm cu naziștii, ne-am fi împușcat dracului între noi. 

Câteva zile înainte făcusem cu toții o treabă destul de mediocră la poligonul de tragere. Fuseserăm împărțiți pe grupe a câte cinci, iar câțiva ofițeri de instructaj ne demonstrau pozițiile corecte de tragere. Kalașnikovul era mai ușor decât părea, dar odată ce apăsai trăgaciul, metalul parcă învia și râvnea să-ți sară din mâini. Trăgeam doar la foc individual, niciodată automat, că eram încă prea verzi. Reculul armei îmi lovea în umăr și m-am gândit că chiar m-aș putea obișnui cu asta. Cu reculul, vasăzică. Instructorii hotărâseră că eram încă prea proști ca să ne demonstreze tehnici avansate de tragere și de asta ne lăsară să cheltuim în voie muniția statului, în speranța că nici unul din noi nu-și va împușca naibii picioarele, uitând să ridice siguranța. 

Leggi la continuazione sul link sul profilo 👉