>Din cauza haosului care s-a creat în zonă, autoritățile iau în calcul introducerea unei taxe de acces pe Transfăgărășan. Cu banii colectați ar putea fi amenajate parcări decente, ar putea fi selectați mai bine comercianții și ar putea fi dezvoltat un turism autentic.
>”Fiind vorba despre un drum național, aflat în proprietatea statului, trebuie studiate care sunt pârghiile legale pentru a impune o astfel de taxă. Cert este că în foarte multe destinații similare din Europa există un acces oarecum controlat, astfel încât să limitezi traficul, dar să ai și sursele financiare pentru investiții în zonă,” a declarat Alin Chipăilă, președintele Asociației Județene de Turism.
Iar cine vrea sa faca poza cu ursi, sa plateasca o taxa si mai mare.
MrFootball1988 on
Oricum ar fi drumul ala e o mare rusine a Romaniei , zic asta din cauza asfaltului de rahat turnat si starea in care e. Sunt zeci de mii de sate in tara asta care au drumuri mai bune ca atractia noastra nr. 1 din tara. Transalpina e net superior in orice domeniu
Radarada94 on
Daca ar disparea toate cosmeliile alea cu chinezisme, plastice si mancare expirata, ar fi loc suficient cat sa fac o parcare incapatoare pentru toti.
Daca ai mai forta si muistii aia de jandarmi sa ISI FACA TREABA si sa patruleze permanent zona barajului (ca acolo e hoarda de turisti imbecili) si sa ii amendeze teribil pe toti de opresc sa pozele/hraneasca animalele ar fi o zona chiar frumoasa.
P.S: Cu o taxa de 10/50lei per masina si o amenda de minim 10.000lei pt hranit ursii ar avea bani sa rezolve deficitul bugetar in maxim 2ani.
rovonz on
Taxfăgărășan*
Left_Experience_6331 on
pe Grosslocknerstrasse era taxa de vreo 30 de euro acum cativa ani… tot timpul m-am intrebat de ce n-ar impune si la noi taxa… poate ar aduce carosabilul la stare mai buna si curata acostamentele de gunoaie, iar jandarmeria ar avea bani sa patruleze si sa amendeze tolomacii care vin la urs
Robiacs on
N-am mai vazut sa ceara taxa pe un drum de munte nicaieri, si am mai fost si eu la viata mea prin niste drumuri foarte frumoase in Alpi prin Elvetia, Italia, Austria. Bine ca introduce Romania pe Transfagarasan, unde iti rupi masina pe partea Curtea de Arges – Balea, abia spre Sibiu devine mai decent.
Ecstatic_Shop7098 on
Cool. Hai sa punem pe fiecare drum. Ca in epoca medievala.
8 commenti

Sa taxăm și ursii care vor să treacă pe acolo!