Aia de lângă handicapată este maică sau așa pare ?
NotEasyOne_Regard on
Daca-l intrebi ce a facut CZC habar nu are la sigur.
Nu stiu cum oamenii isi fac idoli pe care nu-i cunosc.
jediknight on
> “Art. 5. – Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu **închisoare de la 3 luni la 3 ani** şi interzicerea unor drepturi.”
Legi avem. Mai trebuie doar aplicate.
Usual_Macaroon_4063 on
Dacă tot ai poza, fă o reclamație pe site-ul MAI.
Alternative-Edge-352 on
Când sursa pentru istorie este Tik Tok, cu siguranță apar astfel de anomalii.
Oare cât de mult a citit despre mișcarea legionară?
creangageorgian on
Nu e just cred sa fie atacați cei care vin public cu aceste simboluri despre care li s au înoculat muuulte neadevaruri. Cauza e mult mai adâncă si acolo trebuie tratat
Toți ăștia din poza asta ar fi fost vânați pe stradă dacă ar fi trăit în perioada aia, proști făcuți grămadă
pvpsquad on
Corectie, Elea Codreanu. Sau nu mai e valabila treaba cu anularea literei Z din 2022?
privestegerul on
Aparent, fiecare bulă socială are un trend. Prin 2014/2019 erau fani înfocați Arsenie Boca, dar a devenit mult prea mainstream și nu mai era trv cvlt. Legionarii sunt the shit acum, dar o să treacă… Probabil the next big thing o să fie vreun anarhist sau ciobanu ăla care o ardea warlock druid vorbitor cu dzeu
15 commenti
[sursa Anca Timofan arheolog Muzeul Național al Unirii Alba Iulia](https://www.facebook.com/photo?fbid=3287573908086000&set=a.113283592181730)
Aia de lângă handicapată este maică sau așa pare ?
Daca-l intrebi ce a facut CZC habar nu are la sigur.
Nu stiu cum oamenii isi fac idoli pe care nu-i cunosc.
> “Art. 5. – Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu **închisoare de la 3 luni la 3 ani** şi interzicerea unor drepturi.”
Legi avem. Mai trebuie doar aplicate.
Dacă tot ai poza, fă o reclamație pe site-ul MAI.
Când sursa pentru istorie este Tik Tok, cu siguranță apar astfel de anomalii.
Oare cât de mult a citit despre mișcarea legionară?
Nu e just cred sa fie atacați cei care vin public cu aceste simboluri despre care li s au înoculat muuulte neadevaruri. Cauza e mult mai adâncă si acolo trebuie tratat
https://preview.redd.it/2zld9brc1l4g1.jpeg?width=828&format=pjpg&auto=webp&s=d72f985a7b8a4e6b02ea3fd0537b0de4d79115ac
Dosar penal urgent
Șarlatani!Nu mai promovați șarlatanii!
Ce idioti

Nu e ilegal?