Singurul “prost” care a acceptat să se reducă masiv bugetul ministerului, restul s-au tras pe cur și nu au făcut nimic în privința asta.
Neat_Mood_4122 on
>Marilen Pirtea este în acest moment luat în calcul pentru a fi succesorul lui Daniel David. Pirtea este deputat PNL aflat la al treilea mandat. Din 2012, el este și rector al Universității de Vest din Timișoara.
A venit speranță, a plecat dezastru. Dar dacă e adevărat că vine Marilen Pirlea în locul lui, n-am rezolvat absolut nimic, doar am schimbat un incompetent arogant cu un plagiator corupt.
Cei care se bucură se bucură degeaba. Din punctul meu de vedere a fost ghinionist și nu trebuia să-și asume deloc responsabilitatea acceptând provocarea asta. Deficitul bugetar și parlamentul l-au îngropat practic și pe el și reputația lui. Următorul an nu va fi mai roz, mai ales că discuțiile deja îl vizează pe unul care e acuzat de plagiat. Oricine ar fi fost anul acesta, ori nu accepta nimic și-și dădea demisia în prima săptămână ori făcea ce a făcut el umplându-și frigiderul.
DoctorSasha on
Nenoroceste educatia timp de 7 luni
Isi da demisia in pragul sarbatorilor
Refuses to elaborate
Ba, ce based
Particular_Tennis511 on
Domnul DD, alta cireașă de pe coliva învățământului
Demonslayer90 on
Bun, slavă domnului că ăsta chiar o fost cam prea prost pentru viață, nu că nu se poate și mai prost și da, este extreme de înfricoșător că se poate chiar și mai rău ca el.
19 commenti
Craciunul a venit mai devreme.
pe multi ii doboara ministerul asta
And nothing of value was lost
You will be missed…
.
.
.
.
.
.
NOT!
Să pună cineva mema cu “oh no… anyway”🙄
Singurul “prost” care a acceptat să se reducă masiv bugetul ministerului, restul s-au tras pe cur și nu au făcut nimic în privința asta.
>Marilen Pirtea este în acest moment luat în calcul pentru a fi succesorul lui Daniel David. Pirtea este deputat PNL aflat la al treilea mandat. Din 2012, el este și rector al Universității de Vest din Timișoara.
>Marilen Pirtea a fost acuzat de plagiat într-un articol scris de jurnalista Emilia Șercan, în [PressOne](https://pressone.ro/rectorul-universitatii-de-vest-din-timisoara-plagiat-cu-repetitie), în 2016.
Am scapat de dracu’ si am dat de ta-su.
Daca educatia nu a fost destul de ingropata, stati sa vina si plagiatorul asta sa contribuie si el la inmormantare.
https://preview.redd.it/2kx1r3sd5t8g1.jpeg?width=474&format=pjpg&auto=webp&s=c0afe36a595a7c11331f1d906f7621d7facf5f3d
Duca-se invartindu-se in pula cu satelitu
Sinistrul dracu care e
A venit speranță, a plecat dezastru. Dar dacă e adevărat că vine Marilen Pirlea în locul lui, n-am rezolvat absolut nimic, doar am schimbat un incompetent arogant cu un plagiator corupt.
Si-au facut treaba cu el. Urmatorul taie panglici
Bună zi și-a ales, 22 decembrie:)
https://preview.redd.it/y6ntez546t8g1.jpeg?width=749&format=pjpg&auto=webp&s=165754a4eedb18ff249b5236b67c3a80844188db
L-au pus pe asta sa plece sa ia presiunea de pe ei?
[cum ar spune un mare om](https://youtu.be/2V-sshQKyC8)