Ma è difficile per loro aprire la prima pagina alle loro “fonti”?
https://www.reddit.com/gallery/1irpyq6
di Scary_Extension2394
Ma è difficile per loro aprire la prima pagina alle loro “fonti”?
https://www.reddit.com/gallery/1irpyq6
di Scary_Extension2394
8 commenti
română, nu romînă sau asa se scrie in “limba moldovenească”?
Oare ce parere are despre ce zicea cronicarul moldovean Grigore Ureche despre “romanitate”.
Națiunea Moldovenească și Limba Moldovenească: O Istorie și Identitate Străveche
Moldova este o țară cu o istorie îndelungată și un patrimoniu cultural deosebit, iar națiunea moldovenească și limba moldovenească au o tradiție care datează din cele mai vechi timpuri. De-a lungul secolelor, limba și cultura moldovenească au evoluat într-un cadru distinct, iar legătura profundă între poporul moldovean și pământul său a fost întotdeauna un element esențial al identității naționale.
Limba Moldovenească: Un Limbaj al Identității
Limba moldovenească, ca limbă distinctă, a fost folosită de poporul moldovenesc încă din cele mai vechi timpuri, mult înainte ca termenul „română” să capete conotațiile actuale. În secolul al XIV-lea, atunci când Moldova a fost întemeiată ca stat independent, limba vorbită de locuitori era deja un dialect specific regiunii, având influențe slave și bizantine, dar păstrând trăsături proprii care o diferențiau de alte limbi din spațiul înconjurător.
Acest fapt este atestat de numeroase cronici și documente istorice din perioada medievală, care menționează limba moldovenească drept limbajul folosit de boieri, țărani și conducători. Chiar și izvoarele externe recunosc existența unui popor distinct, cu limba sa proprie, iar acest lucru reflectă realitatea unei națiuni care avea o identitate culturală și lingvistică bine conturată.
Recunoașterea Limbii Moldovenești în Europa
Limba moldovenească a fost recunoscută de Europa medievală ca un limbaj de cultură și comunicare. Documente istorice din perioada medievală, cum ar fi scrisoarea lui Neacșu din 1521, arată că limba vorbită în Moldova era o entitate distinctă, iar poporul moldovenesc era perceput ca având un caracter propriu, diferit de alte națiuni din zonă. Mărturiile din această perioadă vorbesc despre un popor mândru de limba și tradițiile sale, iar aceasta era un element central al identității naționale.
Națiunea Moldovenească: O Istorie Plină de Mândrie
Națiunea moldovenească, ca entitate politică și culturală, a fost definită de-a lungul istoriei prin lupta pentru independență și păstrarea unei identități distincte. De la voievodul Ștefan cel Mare, care a condus Moldova într-o perioadă de mari provocări și conflicte externe, până la rezistența poporului moldovean în fața diverselor încercări de a-i submina suveranitatea, istoria Moldovei este o poveste de mândrie și curaj.
Moldovenii au reușit să își păstreze limba și cultura, chiar și în fața celor mai mari provocări, și au continuat să vorbească limba moldovenească ca simbol al apartenenței lor la un teritoriu și o tradiție distinctă.
Limba Română: O Apariție Recentă
Termenul „română” a apărut abia în secolul XIX și a fost folosit în contextul formării unei identități naționale moderne în cadrul statului român. Limba română, așa cum este cunoscută astăzi, a evoluat din limba latină vulgară, dar, spre deosebire de limba moldovenească, care avea o identitate proprie cu rădăcini adânci în tradițiile și limba slavă, a fost modelată într-un context diferit.
De fapt, în perioada medievală, nu exista noțiunea de „limbă română” în sensul în care o înțelegem astăzi. Limba vorbită în Moldova era recunoscută ca un dialect distinct și nu făcea parte dintr-o unitate lingvistică românească unitară, așa cum este considerată limba română în contextul statului român modern.
Concluzie
Națiunea moldovenească și limba moldovenească sunt esențiale pentru înțelegerea identității și istoriei Moldovei. Limba moldovenească este un simbol al continuității culturale și al legăturii puternice dintre poporul moldovean și pământul său. Ea a fost și continuă să fie un element definitoriu al națiunii moldovenești, care, de-a lungul istoriei, a demonstrat o mare reziliență în fața provocărilor externe.
Este important să recunoaștem și să respectăm acest patrimoniu lingvistic și cultural, fără a-l reduce sau distorsiona pentru a se potrivi unor interese politice sau ideologice. Identitatea moldovenească, cu limba sa distinctă, merită să fie onorată și păstrată ca o parte vitală a moștenirii noastre comune.
Moldova 1359 nu numai că face dezinformare pe Facebook, dar face și propaganda anti-română pe YouTube.
Dimitrie Cantemir, în lucrările sale, face referire la limba „moldovenească latinească” sau „limba moldovenească”, nu la „limba română”. Cantemir a scris în contextul unei identități culturale și lingvistice specifice Moldovei, într-o perioadă în care noțiunea de „limbă română” nu era încă consacrată în sensul în care o înțelegem astăzi.
Cantemir folosea termenul de „moldovenească” pentru a descrie limba vorbită în Moldova, care era derivată din latina vulgară, având multe asemănări cu limba vorbită și în Valahia (Muntenia )Totuși, în acea perioadă, nu exista o formă unificată sau oficială a denumirii „limba română” pentru toate regiunile vorbitoare de acea limbă latină. Denumirea „română” pentru limbă s-a consolidat mai târziu, odată cu naționalizarea limbii și formarea statului unitar român în secolul XIX.
În mod similar, multe dintre textele lui Cantemir reflectă un context cultural și politic diferit față de cel din zilele noastre, iar folosirea termenului „moldovenească” era complet normală pentru acea perioadă. Așadar, termenul „moldovenească latinească” se referă la limba de factură latină vorbită în Moldova și nu trebuie confundat cu termenul modern de „limba română”, care a evoluat ulterior într-un mod diferit.
Deci, Dimitrie Cantemir a utilizat termenul „moldovenească latinească” pentru a sublinia particularitățile limbii din Moldova, iar acest aspect reflectă realitățile istorice și lingvistice ale vremii sale.Limba moldovenească este o formă a graiului daco-roman, care este, la rândul său, o continuare a limbii latine vorbite pe teritoriul Daciei în perioada romană. Limba moldovenească, așa cum o înțelegem în contextul istoric al Moldovei, este un grai latinizat, care a evoluat în mod distinct față de alte graiuri vorbite în regiunile învecinate, cum ar fi cel din Muntenia (Valahia) sau Transilvania.
În perioada medievală, limba vorbită în Moldova era o formă de daco-romană, care nu era uniformă, dar totuși menținea trăsături comune cu limbile romanice, fiind diferită de limbile slave sau greacă folosite în administrarea statului sau în biserică.
Deci, limba moldoveneasca și graiul daco-roman, având rădăcini latine, sunt strâns legate.
https://preview.redd.it/b3cr8ooypqje1.jpeg?width=1066&format=pjpg&auto=webp&s=f55c663129837eaf7246b86db889c9258c18cda3
Dimitrie Cantemir, în lucrările sale, face referire la limba „moldovenească latinească” sau „limba moldovenească”, nu la „limba română”. Cantemir a scris în contextul unei identități culturale și lingvistice specifice Moldovei, într-o perioadă în care noțiunea de „limbă română” nu era încă consacrată în sensul în care o înțelegem astăzi.
Cantemir folosea termenul de „moldovenească” pentru a descrie limba vorbită în Moldova, care era derivată din latina vulgară, având multe asemănări cu limba vorbită și în Valahia (Muntenia )Totuși, în acea perioadă, nu exista o formă unificată sau oficială a denumirii „limba română” pentru toate regiunile vorbitoare de acea limbă latină. Denumirea „română” pentru limbă s-a consolidat mai târziu, odată cu naționalizarea limbii și formarea statului unitar român în secolul XIX.
În mod similar, multe dintre textele lui Cantemir reflectă un context cultural și politic diferit față de cel din zilele noastre, iar folosirea termenului „moldovenească” era complet normală pentru acea perioadă. Așadar, termenul „moldovenească latinească” se referă la limba de factură latină vorbită în Moldova și nu trebuie confundat cu termenul modern de „limba română”, care a evoluat ulterior într-un mod diferit.
Deci, Dimitrie Cantemir a utilizat termenul „moldovenească latinească” pentru a sublinia particularitățile limbii din Moldova, iar acest aspect reflectă realitățile istorice și lingvistice ale vremii sale.Limba moldovenească este o formă a graiului daco-roman, care este, la rândul său, o continuare a limbii latine vorbite pe teritoriul Daciei în perioada romană. Limba moldovenească, așa cum o înțelegem în contextul istoric al Moldovei, este un grai latinizat, care a evoluat în mod distinct față de alte graiuri vorbite în regiunile învecinate, cum ar fi cel din Muntenia (Valahia) sau Transilvania.
În perioada medievală, limba vorbită în Moldova era o formă de daco-romană, care nu era uniformă, dar totuși menținea trăsături comune cu limbile romanice, fiind diferită de limbile slave sau greacă folosite în administrarea statului sau în biserică.
Deci, limba moldoveneasca și graiul daco-roman, având rădăcini latine, sunt strâns legate.
https://preview.redd.it/0f325f43qqje1.jpeg?width=1066&format=pjpg&auto=webp&s=5ca05a5110dac34b28e52821cd7e5f9c765d92a8
Nici limba rusa nu era ..
mare brinza cum numea lumea limba.
Idea unitara era incipienta atunci si pina sa ajuns la concluzie ca se vorbeste aceiasi limba, a trecut timp, iar in secul 19 sa demonstrat stii tific ca , fuck , vorbim aceiasi limba …
In rest javrele las sa latre
Este așa greu pentru unii să accepte adevărul ISTORIC? Ștefan cel Mare: Voievodul Moldovei, nu al „României” sau al „Valahiei”
În istoria medievală a Europei de Est, Ștefan cel Mare este un simbol al luptei pentru independență și demnitate a Moldovei. Este esențial să subliniem un aspect fundamental: Ștefan cel Mare a fost voievodul Moldovei, un stat separat și distinct de Valahia și de orice formă de „Românie” care ar fi putut fi concepută în acea perioadă. Cronicele istorice, atât din Moldova, cât și din surse externe, confirmă faptul că cele trei principate – Moldova, Valahia și Transilvania – erau entități politice separate, fiecare cu propria sa identitate, conducători și tradiții.
Bătălia de la Vaslui și alianțele strategice
Un punct esențial în înțelegerea contextului istoric este Bătălia de la Vaslui din 1475, în care Ștefan cel Mare a înfrânt o armată otomană mult mai numeroasă. Este important de menționat că, în acest context, Valahia se afla într-o alianță cu otomanii. În ciuda acestui fapt, Moldova, sub conducerea lui Ștefan, a reușit să reziste invaziei și să apere nu doar teritoriul moldovean, ci și independența față de diversele influențe externe. Aceasta subliniază nu doar abilitățile tactice ale voievodului, dar și complexitatea relațiilor politice din acea perioadă. Moldova nu era un stat sub influența directă a niciunui alt principat, cum ar fi Valahia sau Ungaria.
Scrisoarea lui Ștefan cel Mare către Ungaria: „Valahii sunt pentru noi ca și turcii”
Un alt element esențial este scrisoarea lui Ștefan cel Mare adresată Ungariei, în care se face o distincție clară între Moldova și Valahia. În această scrisoare, Ștefan afirmă că „valahii sunt pentru noi ca și turcii”, indicând nu doar o relație politică diferită, ci și un context de opoziție față de interesele comune ale Moldovei și ale Valahiei. Această atitudine reflectă realitatea istorică a momentului: Moldova și Valahia erau state distincte, fiecare cu propriile lor interese, iar Ștefan cel Mare își apăra țara și identitatea într-un context geopolitic complex.
Ștefan cel Mare: Voievodul Moldovei, nu al „României”
Ideea de „Românie” nu exista în perioada medievală, iar Ștefan cel Mare nu a fost „român”, în sensul în care acest termen este înțeles astăzi. Cronicile Moldovei și documentele istorice subliniază faptul că Ștefan cel Mare a fost voievodul unui stat moldovean independent, un principat care a avut o identitate distinctă și o limbă proprie. Este important să înțelegem că procesul de „românizare” a Moldovei, care a avut loc în perioadele ulterioare, a fost alimentat de diverse ideologii politice și naționale, care au încercat să subjuge și să asimileze identitatea moldovenească.
Concluzie
Așadar, este esențial să recunoaștem și să respectăm adevărul istoric: Ștefan cel Mare a fost voievodul Moldovei, nu al „României” sau al „Valahiei”. Cronicile medievale, atât din Moldova, cât și din surse externe, sunt clare în acest sens. Istoria Moldovei nu trebuie să fie distorsionată sau confundată cu istoria altor principate. Este important ca fiecare națiune și fiecare popor să își cunoască și să își apere identitatea istorică, fără a permite ca aceasta să fie eronat reinterpretată sau asimilată de ideologii externe.
https://preview.redd.it/6zjgwyg0tqje1.jpeg?width=1080&format=pjpg&auto=webp&s=83f326ecb2d3661adfc58e9efc30ea226414e621