Degeaba, redditorii o sa o tina pe a lor ca ei cred ca aderarea la euro cumva miraculos transforma o tara ca Bulgaria intr-o superputere sau ceva.
majestic_battlestar on
De acord cu tot. Aș adăuga că la noi aderarea la euro nu a fost niciodată un deziderat serios, nu a fost proiect de țară, în schimb la bulgari a cam fost.
Realistic-Bag-6881 on
Fair point, industria românească e subevaluată …cel puțin în Balcani nu avem rivali 🙂 …dar e bine să ne comparăm cu cei dintr-o ligă mai mare, statele centrale gen Cehia, Polonia, Ungaria …,apoi cu cei din vest
SpareManager on
adevarul despre bulgaria ca zice unul, noname pe FB? serios? asa am ajuns?
GeriToni on
Ce e cu titlul asta ?
rxdlhfx on
Nu cunosc pe nimeni care sa ridice in slavi Bulgaria, iar textul asta pleaca de la premisa ca majoritatea cred ca ei o duc mai bine. Despre aderare la euro… e foarte usor si are foarte mult sens sa faci asta daca ai Consiliu Monetar de aproape 30 de ani. E chiar penibil ca fac asta abia acum.
myself_notyou on
Doar un comentariu: PIB-ul București +Ilfov a fost mai mare ca PIB-ul Bulgariei în 2023. Dacă cineva crede ca e acolo mai bine …
Bulgarii in schimb, au toate motivele să spună ca în România este mai bine.
7 commenti