Share.

    29 commenti

    1. Strict_Law2700 on

      40 la suta raportat la anul electoral 2024, cand a fost cea mai mare . Adica scade la nivel aproximativ de 2023. Solidaritate.

    2. Infamous-Cat-9805 on

      Ar trebui sa nu fie finantate absolut deloc si muilă asta zice ca s au taiat deja din bani, saracii de ei.

    3. romanian-mofo on

      Pai e de la anul. E pe modul, impozitam privatul și săracii în draci și vedem de la anul, poate nu și mai aduce nimeni aminte ca am propus asta :))

    4. iliciman on

      Cand esti doar consumator de resurse si reduci cantitatea consumata nu inseamna ca ai contribuit cu ceva, inseamna doar ca esti mai puțin nociv (sunt convins ca exista un cuvant mai potrivit dar nu imi vine acum). Iar comparatia cu cei care produc resursele din care traiesti e puțin jenanta.

      Daca tot vorbeste lumea de solidaritate, ce ar fi sa primeasca 0 lei de la buget partidele cat deficitul e peste 4%? Asa, in semn de solidaritate pt fraierii care platesc taxe. Oricum in afara de usr partidele au sedii gratis de la stat.

    5. Electrical_Ear7512 on

      Tot nu e bine domne! Trebuie sa își facă seppuku în piață centrală! /s

    6. Objective_Tea_9479 on

      Noua lozinca a politicii e “ne asumam”. Un fel de “sa moara familia mea daca te mint varule” (te minte)

    7. istareatpeople on

      Deci asta vine sa zica ca si-au asumat ca o sa faca in viitor in timp ce masurile pentru pulime sunt cu efect imediat

    8. geremere on

      E bine ca s-a taiat, dar e bine sa nici nu ramane doar interpretare negativa ca se ia din banii de la buget pentru finantare. Alternativa in care privatul poate aduce sume mari este mai urata.

    9. Distinct-Ad2829 on

      Am să mă duc la Lidl și am să le spun că imi asum că o să le aduc bani pe cumpărături da nu acum ci data viitoare. Sau la anul…

    10. Tăiem de la elevi și mame din iulie 2025. Tăiem de la partide din…. poate 2026, dar se pot schimba multe până atunci.

    11. Pseudopodpirate on

      Pai dar nu trebuie partidele și cetățeni sa participe în mod egal la tăieri, deoarece nu au participat în mod egal la furt

    12. Flat-River3698 on

      Cu ce se mai finanteaza televizunile daca oricum nu se mai uita lumea la ei?

    13. ImpossibleBelt1788 on

      Halo. Domnilor. Eu vreau 100%.
      Vreau si eu sa stiu de ce sunt obligat sa dau bani la mizeriile astea de partide. Adevarul e ca au facut si vreo performanta pana acum si merita.
      Hai sictir.
      Taiat 100%.
      Cine vrea sa cotizeze sa dea aia 3%.
      Pe pariu ca nu da nimeni?
      Romanii deja contribuie 100% la momentul prin care trece Romania, ca doar nu vine Bolojan cu banii in traista.
      Iar de la popor ca sa dea la gunoaiele din politica( psd , pnl, udmr, usr, aur , pot si care mai sunt)
      Momentul este generat chiar de gunoaiele de partide, iar singurii care nu contribuie sunt chiar mizeriile astea ordinare de partide.
      Asa ca inca o data Hai sictir de hoti nesimtiti.

    14. Relative_Zero on

      Ba da’ nu le rușine? 40% raportat la un an electoral. Praf in ochi. După care iese la rampa un papagal și se bate cu pumnul în piept că ce wow e cabinetul Bolojan

    15. beakflip on

      Buna idee. Faceți partidele dependente de banii din privat. What could go wrong?

    16. Fickle-Salamander-62 on

      Politrucule, scoate-o pe aia cu cetățenii în mod egal cu partidele și alți morți și răniți bla, bla…dar nu doar declarativ și declamativ ci de-a binelea.
      Chiar dacă nu votam, chiar dacă votam cu cei mai oribili, voi depuneți un jurământ la investire și conform constituției pe care o deformați și siluiți de la un mandat la altul trebuie sa asigurați un trai decent tuturor palmașilor.

    17. Omul ăsta se face de râs. Să-i spună cineva că USR este la guvernare și subvențiile partidelor s-a anunțat că vor fi drastic reduse.

    18. Vaideplm84 on

      Peste 4 ani vom avea guvern majoritar fascist, mai conteaza o pula procentele voastre de taiere din cheltuieli ipotetice, prostimea vrea sa fie auzita si nu asculta nimeni din pacate, eu ma pregatesc, imi fac rezerve, planuri solide de uscheala si neprivit inapoi, pentru ca aici nu vom mai putea trai liber, mark my fucking words.

    19. RegeleGunoaielor on

      Auzi, cica in mod egal, marș mă, de parca am furat cu toții in mod egal 🤣

      Ba, nu va mai crede nimeni, iar voi ne luați de prosti, cică “substantial”, asta înseamnă ca ori aveți atat de mult incat sa impactați economia țării, ori ne mințiți in față ca sa mimați “solidaritatea”. Taiați acum dupa campanie, cand oricum scadeau costurile partidelor.

      Nu ziceți nimic de pensiile alea speciale, de rudele plimbatoare de hartii din aparatul bugetar, de recuperarea prejudiciilor sau de comasări ale instituțiilor, harneală ieftina.

    20. Subvențiile e un început timid dar un început! In opinia mea nu trebuie lăudat. Hai și cu beneficiile magistraților, in special cei de la CCR!

    21. In primul rand…DE CE PLM AVETI SUBVENTII DE LA STAT COAIE ??!

    22. MeNotSanta on

      Cetatenii si partidele sa contribuine in mod egal de parca cetatenii au furat in mod egal cu partidele

    Leave A Reply