Share.

    21 commenti

    1. Traditional-Cup-2648 on

      Sunt facțiuni în USR care deja organizeaza negocieri secrete pe sub nasul lui Drulă, este posibil să se repete episodul Lasconi

      Mai trist e că și când o să piardă Drulă, useriștii vor da vina pe oricine altcineva (Ciceală, Vlad Gheorghe, sabotori din partid, electorat etc.) în loc să recunoască ce candidat slab au propus.

      Dăm block, banăm, ne retragem în buluța noastră pe FB/Reddit/Aktual24 unde Drulă are 97% și după căscăm ochii pe 8 decembrie

    2. Zealousideal-Act7502 on

      Practic situația din alegerile pentru București din 2000.

      Decideți voi cine e Chiriță și Băse că Băluță e din start Oprescu.

    3. zdfagr18 on

      >**Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă își încheie mandatul după doar 9 luni, iar într-o conferință de presă în fața ministerului și-a trecut în revistă proiectele finalizate sau deblocate, de la autostrăzi și drum expres, la pasaje, poduri sau investiții în lucrări feroviare. Vezi în articol ce proiecte lasă în urmă Cătălin Drulă la Transporturi.**

      >„La începutul mandatului spuneam că prioritatea noastră vor fi investițiile și vrem un record absolut anul acesta și exact asta am livrat. La final de august avem 3,7 miliarde de lei investiții pe fonduri europene. Spre comparație în 2020 au fost 3 miliarde, în 2019 2,2 miliarde, 2018 – 1,14 miliarde pe aceeași perioadă a anului. Unde s-au dus banii ăștia? S-au dus pe autostrăzi, pe căi ferate, în infrastructura României”, a spus Cătălin Drulă.

      Drula a avut [rezultate bune](https://hotnews.ro/bilantul-lui-catalin-drula-la-ministerul-transporturilor-dupa-cele-9-luni-de-mandat-174453) la conducerea Ministerului Transporturilor si cu sprijinul lui Nicusor Dan are sanse mari sa castige alegerile

      **Catalin Tenita este membru Plus -> REPER si trage spre SENS,** sau ce partid o sa apara din cenusa Reper, acum Tenita baga batul prin gardul USR cand ar trebui sa sustina un primar bun care poate gestiona milioanele de euro din buget pentru oras, nu pentru partidul PNL sau PSD.

      Nu inteleg ambitia asta prosteasca la fanii REPER si SENS, daca te-a suparat USR in trecut, acum **in 2025 iti doresti un primar de la PSDNL, adica inca 3-4 ani de subdezvoltare**, cand tu si familia ta locuiti intr-o capitala sufocata de proiecte imobiliare, poluare si mizerie …

    4. Consistent-Low-0 on

      „un grup de acțiune care ridica posturile esențiale fără mari probleme” — așa funcționează fermele de troli de la partid ca să dezinformeze pe Reddit

    5. GloveImaginary on

      Tenita nu e ala de zicea ca a descoperit secretul prin care sa l bata pe Baluta la sectorul 4 si a luat 6%?

    6. Fulgeralbastru on

      Da ba că ai nevoie de ferma de troli sa boostezi mesaje gen

      Nu mai furați anplm într-o țară cu frustrare ridicata pe corupție și un sub cu demografic reformist

    7. notHAZARD on

      Pe reddit sunt in continuare prezente factiunile USR care fac posturi si manipuleaza.

    8. Serious_Plum_8467 on

      Urmand bunele practici de la prezidentiale cand usr a dinamitat o pe Lasconi “for the grater good”.. o să urmeze acum drulă propria predică și să se dea la o parte pentru Ciucu… “for the grater good”?

      I guess not… pt ca n-a fost niciodată despre grater good…

    9. martianul_furios on

      Nu pot să iau un serios un post cu un astfel de limbaj.

      Dacă vrei să fi luat în serios scrie serios. Este pur și simplu lipsă de respect atât față de mine ca cititor cât și față de tine ca persoană care vrea să își expună o opinie.

    10. RadiantReason2063 on

      Tare **funny** cum se duce dracului limba romana fiindca nici macar astia mai luminati nu pot lega o propozitie cap coada in romana, folosind cuvinte **simple.** Nu am pretentia sa traduci buffer sau computer, inclusiv sunt de acord cu job vs slujba, dar deja devine ridicol.

      Degeaba se iau de BAC-ul lui Ciolacu sau de cate dezacorduri face pe minut PSD-istul mediu, fiindca si modul asta de exprimare mi se pare egal de prost

    11. and_then_he_said on

      Poate sunt eu prost si de aproape 15-16 ani de cand frec menta pe reddit n-am vazut “grupul asta de actiune USR” de care se tot spune ca exista pe aici. Devine ridicol.

      Si eu pot fi lejer incadrat acolo, am sustinut faptic si rational USR/Nicusor permanent dar asta pt ca nu e nicio fucking alta alternativa reala! E ca si cum ai spune ca exista “grupul ala de actiune pro-baut apa de la robinet”. Da toti am vrea Evian sau macar un Zizin decent, dar cand variantele sunt clor, otrava sau robinet nu cred ca poti fi acuzat de fanatism ca sustii robinetul.

      Ma rog, aiureala. As zice mai degraba ca e un grup de actiune care vrea sa acuze existenta unui grup de actiune pro-USR din cate am vazut eu aici. Un fel de “fellow conservatives” de pe r/conservative unde tot acuza si aia ca sunt invadati de libs care se prefac ca sunt conservatori pt ca pur si simplu nu pot accepta pareri contradictorii argumentate.

    12. DemocratiaIncaEVie on

      u/cata10ita ,poti da ceva exemple concrete?

      BTW,ce ti-a zis Ciucă?

    13. simihal101 on

      Postarea asta ar trebui facuta pe r/perversiuniculimba … e prea suculenta

    14. New_Study_8061 on

      Da nu vine unu cu un program cum face Mamdani in New York. Singura si unica lor preocupare sunt combinatiile. De aia nici nu-i alege nimeni. Cel mai mare succes al lui Dragnea este alegerea primarilor intr-un singur tur. PSD+PNL controleaza 80% din primariile din Romania si impreuna sunt de neatins.

    15. Trollache_420 on

      Ah, chiar voiam sa stiu parerea lui Cătălin “Vrei să iți mai scriu un paragraf despre de ce nu o să mai pupi vreodată vreo functie publică” Teniță.

    Leave A Reply